Le Château – Castelul din Inima Capitalei a devenit binecunoscut pe piața de profil din București pentru evenimentele sale premium, fiind catalogat, pe bună dreptate, drept unul dintre cele mai potrivite locuri pentru evenimente de nișă, în zona cinelor de gală, a evenimentelor restrânse și a ceremoniilor de premiere. Dar cum s-a ajuns ca un spațiu relativ nou, având opt ani de la deschidere, să fie opțiunea principală atunci când vorbim de organizarea unor momente în spații clasice, ușor opulente, care degajă eleganță și bun gust?
Răspunsul este mai simplu decât pare, dar complicat de pus în practică – atenția la detalii. Încă din primul an de funcționare, în 2015, Le Château – Castelul din Inima Capitalei s-a poziționat rapid în intențiile celor care au nevoie de evenimente somptuoase, elegante, dublate de o organizare și o sincronizare perfecte.
Când am făcut referire la detalii, am luat în calcul toate acele lucruri care au fost gândite, încă din momentul proiectării, pentru a oferi o experiență memorabilă celor care ne trec pragul. Și aici discutăm de calitatea materialelor folosite, pornind de la cristale, marmură sau lemn de cea mai bună calitate până la felul în care a fost gândit întreaga construcție, cu o terasă cu vegetație care oferă intimitate, o zonă de primire generoasă, sala cu dotări tehnice de excepție sau etajul care oferă o priveliște superbă de la nivelul candelabrelor.
Din acest motiv, organizarea unei cine de gală, pentru un număr restrâns de persoane, într-un format similar cu cel folosit de regalități, a fost unul dintre punctele noastre forte de-a lungul timpului. Deși realizate sub egida unei intimități absolute, multe din acest tip de evenimente au avut un grad de spectaculozitate la cote maxime, fie datorită meniului realizat special pentru astfel de cine, fie datorită prestațiilor live ale unor artiști care au animat mica dar extrem de prețioasa audiență. Pretabile atât pentru companii, dar și pentru aniversări sau momente speciale de familie, cinele de gală de la Le Château au căpătat, de-a lungul timpului, o aură magică și devin din ce în ce mai solicitate printre clienții Castelului.
În același timp, galele de premiere de la Le Château au un farmec cu totul special. În primul rând, pentru că sunt acele seri în care se celebrează excelența, se validează munca de peste an a unor oameni sau rezultatele excepționale ale unor companii. Considerate a fi evenimente care respectă cu strictețe un protocol bine stabilit, astfel de evenimente transformă Castelul într-un loc încărcat de energii pozitive și de emoții extrem de puternice. Realizate, de obicei, sub forma unui format tip cabaret pentru un plus de eleganță, aceste gale beneficiază de spectaculozitatea scenei de mari dimensiuni, e ecranului de proiecție sau a sistemului de lumini și de sunet extrem de performant, toate oferind celor prezenți o experiență completă, impresionantă.
Acestea doar câteva dintre capabilitățile de personalizare pe care echipa Le Château le pune la dispoziție celor interesați, existând propuneri personalizate pentru fiecare tip de eveniment, indiferent de numărul de participanți sau de dorințele organizatorilor. Iar toate acestea sunt posibile în centrul Bucureștiului, într-o zonă ușor accesibilă din orice parte a orașului.