Linia cronologica in procesul de organizare a nuntii

shutterstock_367389005

 

 

Asa cum am spus in numeroase randuri, nuntile se numara printre evenimentele preferate ale echipei Le Chateau. Desigur, Castelul din Inima Orasului este conceput in asemenea maniera incat sa gazduiasca o ampla varietate de evenimente, de la gale, aniversari si concerte pana la intalniri de afaceri, conferinte, baluri si botezuri insa cu siguranta o nunta este unul dintre cele mai complexe evenimente, drept pentru care intregul proces de organizare de nunta poate fi complicat. In general, pentru ca mirii sa fie siguri ca evenimentul se desfasoara fara cusur, organizarea nuntii trebuie sa inceapa cu 12 luni inainte de ziua cea mare. Primul pas in acest sens este gasirea salonului ideal de nunta insa dupa acesta, urmeaza o lunga lista de sarcini care trebuie bifate una dupa alta. In acest sens, de mare ajutor va fi organizatorul profesionist de nunti care ii poate ajuta pe miri in acest demers. Prin urmare, iata care este linia cronologica in organizarea nuntii.

Orgaznizarea nunta: Un an inainte de evenimente

Acesta este momentul in care mirii trebuie sa stabileasca data si mai ales, sa aleaga restaurantul. In acest punct este mult prea devreme pentru a fi anuntati cei din jur insa familia si cativa dintre cei mai buni prieteni trebuie pusi in tema, pe de-o parte pentru ca este un moment plin de emotie care trebuie impartasit cu cei dragi si, pe de cealalta parte, pentru ca ei pot oferi o mana de ajutor. Tot acum este momentul potrivit pentru a alege nasii si pentru a-i ruga pe acestia sa le fie aproape. De asemenea, mirii pot incepe sa caute fotografi, videografi precum si Dj-ul sau/si formatia pentru muzica insa nu este nevoie neaparat sa faca o alegere cu un an inainte. In plus, cei doi trebuie sa aleaga in acelasi timp si biserica astfel incat sa nu existe probleme cu data aleasa pentru nunta.

Organizare nunta: 6 luni inainte

Acum vine momentul mult asteptat de cele mai multe dintre mirese: cautarea si probarea rochiei de mireasa. Desi multe dintre viitoarele doamne stiu deja cum trebuie sa arate aceasta, uneori e posibil ca o alta croiala sa le puna cel mai bine in evidenta drept pentru care cel mai important sfat in acest sens este sa probeze rochii de mireasa cu croieli diferite. Tot acum se pot alege verighetele si pot incepe discutiile cu cavalerii si domnisoarele de onoare in ceea ce priveste sarcinile si tinutele acestora. Dincolo de rolul special pe care il joaca in vietile mirilor, acestia pot fi de mare ajutor in ziua cea mare. Cu jumatate de an inainte de nunta, mirii pot incepe discutiile cu preotul care urmeaza sa oficieze ceremonia religioasa pentru a stabili detaliile organizatorice si randuielile traditionale.

Organizare nunta: AMR 3 luni

Acesta este momentul in care mirii trebuie sa trimita invitatiile tuturor si sa aleaga in mod cert rochia de mireasa si accesoriile, makeup artistul si coafura precum si tinuta mirelui. Tot in aceasta perioada li se recomanda mireselor sa isi faca proba de machiaj pentru a fi sigure ca vor arata impecabil in ziua nuntii.

Organizare nunta: 2 luni pana la marele eveniment

In ultimele 2 luni, mirii trebuie sa caute designerul floral potrivit si sa aleaga tortul. In general, comanda pentru flori se plaseaza cu doua saptamani inainte de marele eveniment insa pana atunci, mirii au timp suficient sa se gandeasca la combinatia de culori si ce soiuri isi doresc in aranjamentele florale.

Organizare nunta: 2 saptamani pana la ziua nuntii

Pana in acest moment, trebuie facute deja confirmarile si lista cu invitatii trebuie sa fie gata astfel incat cei doi miri sa se gandeasca la aranjarea invitatilor la masa. Tot in aceasta perioada, cei doi trebuie sa depuna actele pentru cununia civila, daca aceasta are loc in aceeasi zi cu cea religioasa. Atentie, actele necesare pentru acest procedeu sunt valabile doar 10 zile, motiv pentru care trebuie neaparat depuse in acest termen.

 

Foto featured: AVN Photo Lab / Shutterstock

 

 

Strada Turturelelor, nr. 11, Sector 3, Bucuresti, Romania
0725 333 333
contact@le-chateau.ro