Ce criterii ar trebui să indeplinească o sală de evenimente?

Am organizat de-a lungul anilor evenimente în mai toate spațiile construite sau adaptate în acest sens. Ar fi imposibil și nedrept să spun care dintre aceste săli a fost mai bună și care a fost mai rea. Fiecare eveniment are farmecul sau. Ceea ce pot însă afirma cu mâna pe inima este că, datorită experienței acumulate în cei peste cinci ani de când agenția noastră organizează evenimente, mă simt în măsură să vă punctez aspectele pe care ar trebui să le luați în considerare atunci când alegeți o sală pentru un eveniment important.

Asigură-te că spațiul este suficient de încăpător pentru toți invitații

Am vazut prea multe nunți în care invitații stăteau înghesuiți la mese și mâncau cu rândul pentru a nu se lovi cot în cot. Tot la aceste nunți ringul de dans era adesea neîncăpător. Este foarte important ca sală pe care o închiriezi să fie cu adevărat pregătită pentru numărul de invitați pe care îi vei primi. Un spațiu generos, aerisit oferă eleganța unui eveniment.

Temperatura, lumina, ventilația

Indiferent cât de spațioasă și elegant amenajată ar fi o sală, nimeni nu se va putea bucura de eveniment dacă temperatura este sufocantă sau fumul de țigară poate fi tăiat cu cuțitul.

Asigură-te că sală este potrivită pentru tema evenimentului

Un spațiu cu design modern nu va putea fi vreodată adaptat pentru o nuntă cu tematică vintage. Dacă iți dorești un eveniment cu o tema anume, este bine să îți consulți organizatorul înainte de alegerea spațiului.

Asigură-te că ai un organizator care cunoaște sală de evenimente

Un organizator care are experiența altor evenimente într-o anumită locație cunoaște toate avantajele și dezavantajele respectivului spațiu, știe cum să le pună în valoare pe primele și cum să le mascheze pe cele din urmă. Este așadar de dorit ca persoana care îți organizează evenimentul să cunoască spațiul și staff-ul locației.

Sonorizarea

Sonorizarea la un eveniment este un aspect deosebit de important. Din păcate el este, de cele mai multe ori, neluat în seamă de la bun început. Rezultatul este extrem de neplăcut: în cel mai bun caz, în ajunul evenimentului, acest aspect este în cele din urmă luat în considerare. Se generează o mare agitație, stres și apar soluții de ultim moment. În cel mai rău caz, problema sonorizării nu iese la iveală decât în timpul evenimentului și riscă să fie o cauză importantă de eșec.

Parcarea și transportul către sala de evenimente

Transportul este un alt aspect care riscă să pericliteze succesul evenimentului. Majoritatea sălilor sunt localizate la distanță de centrul orașului, situație în care este recomandat să asiguri transportul dus-întors pentru invitați. În cazul în care optezi pentru o sală de evenimente aflată în inima orașului, trebuie să te asiguri că există suficiente spații de parcare. În caz contrar, invitații ar putea ajunge nervoși, cu întârziere sau ar putea renunța cu totul la prezența lor.

Sper ca rândurile de mai sus vă sunt utile în alegerea spațiului pentru evenimentul pe care îl organizați și că am reușit să punctez câteva aspecte importante, pe care încă nu le-ați luat în calcul. Vă mărturisesc cu mândrie că Le Château întrunește toate aceste criterii esențiale. Spațiul a fost gândit, încă din faza de proiectare, pentru a răspunde celor mai exigente nevoi și pentru a veni în întâmpinarea unui public care pune preț pe calitate și își dorește un eveniment făra cusur. Vă aștept așadar să organizăm împreună evenimente perfecte într-o locație de vis!

Echipa Le Château
0725 333 333
0731 23 00 00
0721 222 122
laura@le-chateau.ro