3 idei pentru nunți tematice

în ultimii ani, organizarea unei nunți cu o anumită tematică a devenit o idee din ce în ce mai populară. În funcție de doleanțele mirilor și imaginația organizatorilor, poți avea nunți construite în jurul unei culori, de exemplu, sau în jurul unei flori. Peste granițe, se merge mult mai departe și, în special în SUA au cele mai trăznite idei în materie de nunți tematice. Cele mai spectaculoase – dar nu neapărat cele mai reușite nunți cu temă – sunt cele care imită universul lui Harry Potter, lumea de gheață și foc din Urzeala Tronurilor sau luptele eroice din Războiul Stelelor.

Tema dată unei nunți nu trebuie subliniată neapărat într-o manieră evidentă pentru ca întregul decor poate deveni obositor și kitschos. Mai degrabă, farmecul unei astfel de petreceri speciale stă în micile detalii.

Tema cu nuntă Glamour

Una dintre temele mele preferate este Glam up pentru că îți oferă, practic, posibilități infinite. Primul lucru la care trebuie să te gândești în acest caz este rochia. Pentru a pune în evidență tema nunții, eu aș merge pe două opțiuni. Prima, alegi o rochie cu o croială simplă și deloc amplă, cumva empire sau în stilul anilor ’30. În același timp, materialele din care este confecționată trebuie să fie prețioase și chiar sclipitoare. Pe de celaltă parte, dacă vrei o rochie amplă, aș alege un singur material cu un aspect mat și, eventual, un strop de broderie pe corsaj însă doar atât!

Cea mai importantă parte a unei nunți tematice este locul în care se vor desfășura ‚ostilitățile’. Decorul trebuie să pună în valoare tema aleasă și să o susțină prin detalii. Tocmai de aceea, Le Château vine în întâmpinarea nevoilor tale prin oferirea unor servicii ireproșabile. Complexul are în dotare scaune chiavari elegante și demifotolii învăluite în catifea luxoasa care va sublinia tema glamour a nunții.

în plus, intimitatea discuțiilor și socializarea sunt aproape garantate de spațiile alternative oferite de Le Château: cigar & cognac room, wine librarz și, bineînțeles, gossip room.

Nuntă cu tema Royal wedding

Trebuie să fiu sinceră și să vă mărturisesc faptul că nunta dintre Kate și Will este de departe nunta mea preferată între celebrități și am savurat fiecare moment, din clipa în care Kate s-a urcat în mașina și până la cele două săruturi din balcon. Am avut inima strânsă puțin pentru că îmi aduceam aminte de nunta lui Lady Diana, mama lui Will, aproape o copilă pierdută în zeci de metri de materale prețioase. În schimb, Kate era o femeie sigură pe ea, emoționată dar stăpână pe situație. Da, așa trebuie să arate o prințesă, mi-am zis.

O nuntă cu aer regal poate părea un vis imposibil de împlinit însă lucrurile nu stau deloc așa. Pentru a obține un astfel de efect, trebuie să știi să îmbini detaliile simple cu grandoarea și eleganța desăvârșită. Și pentru că orice nuntă regală are nevoie și de un palat pe măsură, Le Château îți oferă decorul ideal pentru o astfel de celebrare.

Candelabrele de cristal cu dimensiunea de 4 metri care luminează încăperile în mii de sclipiri vor străluci deasupra sălilor de marmură somptuoasa. Acestea sunt susținute de coloane impozante de marmură. În plus, materialele textile prețioase care îmbracă fotoliile și canapelele întregesc imaginea de nuntă regală.

Nuntă cu tema Bal victorian

Perioada victoriană este cunoscută ca fiind una dintre cele mai prospere perioade din istoria Regatului Unit și a început din iunie 1837 până în ianuarie 1901, sub domnia reginei Victoria. Marea Britanie a cunoscut o epocă magnifică din toate punctele de vedere.

Tehnologia progresa, prin urmare și din punct de vedere economic situația era stabilă iar cultura a cunoscut ani în șir de înflorire și dezvoltare.

Tocmai pentru că traiul devenea mai bun, balurile victoriene, prin opulența lor, sunt evenimente demne de studiat îndeaproape.

Dacă îți dorești ca nunta ta să fie inspirată din această perioadă, trebuie să știi că datorită reginei Victoria miresele poartă acum rochii albe. Până la ea, culorile tradiționale erau albastrul deschis sau griul foarte pal însă tânără Victoria a ales să fie diferită și, după cum vezi, moda inițiată de ea a prins excelent.

Primul lucru care garanta succesul unui bal victorian era un meniu sofisticat și bine pus la punct. Tocmai de aceea, La Château îți pune la dispoziție serviciile lui chef executiv de talie internationala, maestru specializat în gastronomia mediteraneeana și franceză. În același timp, pentru a întregi imaginea de bal, oaspeții au ocazia să guste delicioasele feluri de mâncare cu tacâmuri vintage.

Vă așteptăm cu drag la Le Château pentru a organiza nunți demne de regi și regine!

Echipa Le Château
0725 333 333
0731 23 00 00
0721 222 122
laura@le-chateau.ro